marți, 7 octombrie 2025

Păianjenul-lup - locatarul grădinii mele

 Azi, în timp ce îmi puneam la adăpost cactușii, am descoperit două femele de păianjen-lup care își cărau puiuții în spate. Am pus repede mâna pe telefon și le-am făcut câteva poze, dar și un scurt video. Apoi am început să caut informații — cine sunt, de unde au apărut și ce caută în grădina mea?

Păianjenul-lup (Lycosidae) este una dintre cele mai comune specii de păianjeni din România și, da, este uriaș. Unele exemplare ajung chiar la 2,5–3 cm fără picioare, fiind printre cei mai mari păianjeni de la noi. Deși seamănă ușor cu o tarantulă prin dimensiune și culoare, nu face parte din aceeași familie. Tarantulele trăiesc în zone tropicale, în timp ce păianjenul-lup e adaptat la clima noastră și, cel mai important, este inofensiv pentru oameni.

Ce îl face special e felul în care vânează: nu își țese o pânză, ci vânează activ, aleargând după pradă — insecte, muște, gândaci. De aici și numele său: un „lup” al lumii insectelor.
Femela e deosebit de grijulie: își poartă ouăle într-un cocon legat de abdomen, iar după ce puii eclozează, îi duce o vreme pe spate – un gest uimitor pentru o creatură atât de mică.

Adevărul e că păianjenul-lup e un aliat al grădinii, nu un pericol. El menține echilibrul natural. Cât de uimitoare este natura: păianjenul-lup, cu mersul lui hotărât și ochii care par să observe tot, este o ființă mică cu un rol important în ecosistem.

Cu cât aflam mai multe despre el, mi-am seama că teama pe care o inspiră e nejustificată.
Prin simpla lui prezență, menține echilibrul natural și ne amintește cât de complexă și minunată este natura.

2 comentarii:

  1. Am mai aflat ceva interesant! Habar nu aveam că sunt și în Ro păianjeni atât de mari! Fascinantă vietate!
    Zile frumoase îți doresc! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar e fascinantă! Când le-am întâlnit abia mi-am abținut un țipăt.
      Dar m-am adunat si am încercat sa le fotografiez cât mai bine. Nu mi-a reușit, pentru că la fiecare mișcare a lor eu tresăream.:)))
      Apoi am luat camera foto, ca nu trebuia să stau aproape de ei să-i pozez, daaar...nu mai aveam baterie. Asa că tot cu telefonul am fotografiat și filmat.
      Foarte interesantă creatura, puișorii când simțeau pericol se desprindeau si fugeau, dar nu prea departe. Cei mici sunt foarte rapizi! Am apropiat o crenguță de ei să vad ce se întâmplă și au fugit, apoi cand o retrageam, veneau si se "lipeau" de mama lor. Mulțumesc, la fel și ție Diana. 😘

      Ștergere