Peștera Bolii – o întâlnire cu natura, istoria și legendele locului

După ce am coborât de la Cetatea dacică de la Bănița, următorul obiectiv a fost Peștera Bolii, care se află în zona Petroșani–Bănița, în județul Hunedoara, la aproximativ 6 km de Petroșani, pe drumul care leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Zona peșterii aparține comunei Bănița și se află în arealul Parcului Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina. Denumirea peșterii nu are legătură cu „boala”, ci provine de la familia Bolia, al cărei nume apare în documente medievale din secolul al XV-lea.

Înainte de a detalia traseul, merită să ne întoarcem puțin în timp, pentru a înțelege cum s-a format peisajul pe care îl vedem astăzi.

Munții Șureanu păstrează urmele unei lumi de mult dispărute. Cu peste 100 de milioane de ani în urmă, aici se întindea fundul cald și adânc al Mării Tethys. Straturile de sedimente depuse atunci au format calcarele mezozoice – rocile în care astăzi natura a sculptat peșteri și alte forme de relief carstic.

Acești munți fac parte din Pânza Getică și sunt alcătuiți în mare parte din roci metamorfice foarte vechi. În zonele de vest și sud-vest ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, spre Bănița și Pui, apar și roci sedimentare, calcare și gresii, formate în perioadele Paleozoic și Mezozoic, când mările și lacurile acopereau această regiune.

Cum se formează o peșteră

Peșterile sunt cele mai fascinante forme de relief. Apa de ploaie, infiltrată prin fisurile rocilor, a dizolvat lent calcarul, modelând în timp un relief spectaculos. Așa s-a format și Peștera Bolii, cu galerii largi și ușor de parcurs, săpate de-a lungul unui râu subteran.

În interior se pot observa speleoteme-formațiuni minerale care cresc foarte lent:

• stalactite, care atârnă din tavan
• stalagmite, care cresc de la sol
• coloane, formate prin unirea acestora
• scurgeri parietale
• gururi – mici bazine de apă
  

Cele mai frumoase stalactite pot fi admirate spre finalul traseului.

În timpul vizitei, atenția mi-a fost atrasă și de picturile de pe pereți, însă povestea lor este diferită de ceea ce ai putea crede la prima vedere.

Picturi rupestre - între inspirație și imaginație

Pe pereții Peșterii Bolii pot fi observate picturi care imită stilul artei rupestre preistorice. Aceste desene nu sunt autentice – ele au fost realizate în scop decorativ, în cadrul unor proiecte culturale și filmări internaționale, și nu reprezintă vestigii arheologice locale.

În anii 2000, Peștera Bolii a fost aleasă ca decor natural pentru filme și documentare istorice. Cu această ocazie, artiștii au creat picturi inspirate de celebrele peșteri Lascaux (Franța) și Altamira (Spania), folosind materiale și tehnici asemănătoare celor din epoca pietrei. Modelele recreate sugerează atmosfera lumii de acum zeci de mii de ani.

Picturile de pe pereții Peșterii Bolii NU sunt autentice. Ele au fost realizate pentru a recrea simbolic un fragment din universul preistoric. Trebuie privite ca pe o călătorie imaginară în timp – o punte între realitate și legendă.

Știai că...

Cele mai vechi picturi rupestre autentice descoperite în România se află în Peștera Coliboaia, în Munții Apuseni? Ele au peste 30.000 de ani și sunt unele dintre cele mai timpurii forme de artă cunoscute în Europa.

Dincolo de picturi, în peșteră există și forme stâncoase cărora oamenii le-au atribuit semnificații aparte. În jurul lor s-au născut credințe și legende transmise de-a lungul timpului.

Stânca Fecioara Maria cu pruncul în brațe este o apariție miraculoasă în peretele peșterii, din vremuri imemoriale. Icoana Maicii Domnului apare în multe dintre legendele locului.

Peștera Bolii, în special sala din fața Icoanei din perete, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, turiștii simțind o stare de bine, de liniște și echilibru. Întreaga zonă a peșterii face parte din centrul energetic Petroșani - Țarașana, înscris în harta zonelor energetice ale României.

Legendele Peșterii Bolii

Peștera Bolii nu este doar un loc al apei și al pietrei, ci și un loc al poveștilor. De-a lungul timpului, oamenii din aceste locuri au transmis din generație în generație legende despre iubire, dor și speranță – toate legate de acest spațiu magic.

Jupâneasa și izvorul dorului

Demult, o frumoasă și neînfricată jupâneasă stăpânea pământurile și pădurile din jurul Peșterii Bolii. Iubitul ei, chemat la luptă de Marele Lup Alb, era plecat în războaie îndepărtate. Cu dor și neliniște, fata cobora adesea la icoana Sfintei Fecioare Maria din adâncurile Peșterii, rugându-se fierbinte pentru întoarcerea lui grabnică.

Rugăciunea i-a fost ascultată, iar dorința nestinsă a jupânesei s-a împlinit: ea s-a prefăcut într-un pârâu cu ape limpezi, ce curge și astăzi prin peșteră la vale, căutându-și iubitul.

Cele două surori și inima din stâncă

Pe aceste meleaguri, într-un conac vechi, trăiau odinioară două surori. Cea mare era mândră și pretențioasă, refuzând toți petitorii. Cea mică era blândă, dar tăcută și nemângâiată, visând în taină la iubire.

Într-o zi geroasă de iarnă, au zărit amândouă în stâncă forma unei inimi răsturnate. În noaptea care a urmat, fata cea mică a visat un glas care le spunea:

„Dacă vă veți urma inima și vă veți ruga la icoana din peșteră, iubirea vă va fi dăruită. Dar dacă alegeți doar averea, veți rămâne singure.”

Se spune că fetele au ales să-și urmeze inima. Și, chiar înainte de Crăciun, iubirea le-a fost trimisă ca binecuvântare.

Legendele dau glas pietrei. Poate că, în liniștea peșterii, vei simți și tu șoapta lor...

Dincolo de povești și de formele care stârnesc imaginația, peștera este și adăpost pentru numeroase viețuitoare. Unele dintre ele sunt greu de observat, dar au un rol important în ecosistemul subteran.

Liliecii și viața ascunsă din peșteri

Peșterile din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina sunt adevărate refugii pentru multe vietăți, dintre care liliecii ocupă un loc special. Aici trăiesc 14 dintre cele 32 de specii de lilieci cunoscute în România.

În Peștera Bolii pot fi observați, în funcție de sezon, lilieci precum:

• liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)
• liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii)
• liliacul comun (Myotis myotis)

Aceștia folosesc peștera pentru odihnă, mai ales în perioadele mai reci sau pentru repaus zilnic.

Peștera Bolii nu este singurul adăpost important pentru lilieci. În alte cavități din regiune se găsesc colonii spectaculoase:

• în Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina cu Apă trăiesc aproape 1000 de exemplare de liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
• în Peștera Șura Mare se află una dintre cele mai mari colonii de liliac pitic (Pipistrellus pipistrellus) din Europa – peste 43.000 de exemplare!

Dar liliecii nu sunt singurii locuitori ai întunericului.

În peșteri trăiesc și specii numite troglobionte – animale care nu ies niciodată la lumină. Aceste viețuitoare sunt adaptate complet la viața în subteran : nu au vedere, sunt palide sau transparente și se mișcă încet. Multe dintre ele se găsesc doar în această regiune.

Printre cele mai cunoscute se numără:

• Drimeotus bolii – un mic gândac cavernicol
• Neobisium sturanyi – un pseudoscorpion minuscul

Aceste viețuitoare fragile depind de liniștea, curățenia și echilibrul mediului subteran. Vizitarea responsabilă a peșterii, fără zgomot, fără a atinge formațiunile și fără a deranja liliecii, este esențială pentru a le proteja.

Bogăția subterană nu se oprește la viețuitoare. Parcul adăpostește peste 400 de peșteri, unele remarcabile prin dimensiuni, altele prin descoperirile făcute în interiorul lor:

• Șura Mare – cu peste 10 km de galerii
• Cioclovina Uscată – celebră pentru descoperirea celui mai vechi craniu de Homo sapiens fossil­is din România și pentru al doilea cel mai mare zăcământ de guano-fosfat din Europa

Carstul din Munții Șureanu este un sistem viu, aflat în continuă transformare. Peșterile sunt adevărate arhive naturale care păstrează informații esențiale despre geologie, apă, viețuitoare și chiar despre trecutul îndepărtat al oamenilor.

Mi-a plăcut foarte mult Peștera Bolii. Ceea ce o face interesantă este faptul că, într-un spațiu de câteva sute de metri, natura, istoria și legendele locale se împletesc, dând locului un farmec aparte. Alt aspect interesant este acustica peșterii. A fost folosită pentru concerte și manifestări muzicale. Asociația Petro-Aqua menționează că încă din perioada interbelică în cea mai mare sală erau organizate concerte, iar tradiția a fost reluată în perioada contemporană. Mi-ar plăcea să merg la un concert susținut în peșteră!

Dacă ai drum în zonă, îți recomand să vizitezi peștera. Prețul biletului este 10 lei/persoană.

Pe curând!

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală, iar informațiile din articol sunt de pe panourile informative din peșteră

 

Peștera Polovragi

 (cunoscută sub denumirea de Peștera lui Zamolxis și în care a sihăstrit călugărul Pahomie)

Într-o sâmbătă din iunie, îți povesteam că am plecat la plimbare prin Gorj, iar acum a venit timpul să povestesc și despre Peștera Polovragi. Eu nu am avut ținuta adecvată pentru vizitarea peșterii, dar era păcat să n-o vizitez, așa că a meritat frigul pe care l-am îndurat.😅

Este localizată în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, România. Râul Olteț a săpat în calcarele munților și a format spectaculoasele Chei ale Oltețului, aflate între Munții Căpățânii (la sud) și versanții nordici ai Munților Parâng. Cheile Oltețului sunt foarte înguste, în unele locuri având lățimi de doar 1,5 - 2 metri între pereții verticali de peste 100 m. Aceste chei sunt considerate cele mai înguste chei din România (și printre cele mai înguste din Europa) în raport cu înălțimea pereților.

Este o peșteră caldă și umedă (temperatura constantă: 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxizi de fier, etc., în funcție de straturile pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i exacavație. În funcție de impuritățile ce le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta Însângerată, Camera Albă, Sala Divină.

În conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual și religios al dacilor, Zamolxe, și-ar fi avut lăcașul în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii care prelucrau o plantă misterioasă, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. În criptă erau aduși și războinicii daci răniți în bătălii. Rănile lor adânci erau tratate cu alifii din plante amestecate cu minerale, apoi erau împachetați în argilă la fel ca niște mumii, după care erau găzduiți în inima peșterii o vreme, atât cât era nevoie pentru o vindecare completă.

Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din stieurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Aici există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu.

Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

În apropierea scaunului detectoarele de bioenergie, arată prezența unor energii deosebite emanate de o entitate puternică. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor.

Mai are și un nume alternativ de Peștera Pahomie, findcă în urmă cu sute de ani l-a adăpostit pe un călugăr pe nume Pahomie, care a desenat un desen înfricoșător la una dintre intrări, un schelet uriaș cu o coasă în mână, înfățișând Moartea. Desenul este realizat în tehnica negru de fum. Există legenda că desenul a fost conceput pentru a-i ține la distanță pe curioși de această peșteră, unde călugărul se adăpostise. Desenul ar avea și o altă însemnătate. Ar putea să anunțe un pericol pentru cei care înaintează prea mult. Concentrația oxigenului în aerul expirat scade brusc după înaintarea în galerie, după trecerea de pasajul turistic. Un alt pericol este că de aici, galeriile au legătură cu nivelul 4, partea activă a peșterii unde se află un pârâu. După alte surse istorice, călugărul Pahomie nu este altul decât marele ban Barbu Craiovescu.

Fântâna Speranțelor, ascunsă în adâncul Peșterii Polovragi, este o cavitate misterioasă despre care legendele spun că dorințele sincere prind viață. Se crede că cei care aruncă o monedă în apă și își pun o dorință vor primi răspunsul zeului dacic Zamolxis. Geologic, fântâna este rezultatul acțiunii milenare a apei asupra calcarului – un simbol perfect al legăturii dintre timp, speranță și piatră.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul Portal, despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți.
În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi.

Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune.

Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă.
Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.

Cei 600 m de galerie vizitabilă (din cei 10 km cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare.

Mi-a plăcut mult experiența de la Peștera Polovragi. A fost genul acela de loc care îți oferă mai mult decât te aștepți – a fost o experiență interesantă, plină de legende, mistere și informații noi, pe care nu le știam.. Am aflat legende despre Zamolxe, călugărul Pahomie și legendele legate de Portal, și m-am bucurat că am ales să o vizitez cu ghid – altfel, aș fi ratat jumătate din farmec. Biletul a costat 20 lei.

Dacă ajungi prin Gorj, îți recomand din tot sufletul să treci pe aici. Peștera Polovragi nu e doar o destinație, e o poveste în sine. Una pe care o iei cu tine, fără să-ți dai seama.

Cascada Bigăr: Bijuteria Naturală a României

La sfârșitul lui august, în 2020, am vizitat cascada Bigăr, situată în județul Caraș-Severin, din România, am avut prilejul favorabil de a o vedea în toată splendoarea ei, deoarece la scurt timp după vizită am aflat că a căzut, suferind o schimbare serioasă.

Cascada Bigăr impresionează prin spectacolul oferit de firele de apă ce se revarsă peste stânca acoperită de mușchi. Aflată pe Cheile Minișului, în proximitatea confluenței cu pârâul Poneasca, acolo unde șoseaua se întâlnește cu imaginara Paralelă 45, cam pe la jumătatea distanței dintre Bozovici și Anina.

Locul denumit și ”Paralela 45” sau Izbucul Bigăr, reprezintă un loc de popas pe traseul Cheilui Minișului înainte de a ajunge în Valea Almăjului. Apa de pe platoul carstic Lisovacea, de deasupra Bigărului, izvorăște din munte prin Izbucul Bigăr și se varsă în pârâul Miniș care este un afluent al râului Nera.

Apa izvorului Bigăr la ieșirea la suprafață nu este potabilă din punct de vedere micrologic dar și a faptului că are un conținut ridicat de calcar, aceasta fiind o explicație verosimilă a formării conului cascadei.

Apa izbucului cade în pârâul Miniș pe acest con de tuf calcaros, creând o cascadă spectaculoasă - Cascada Bigăr. Cascada avea o înălțime de 7 m, înainte să cadă, iar de pe conul de stâncă învelit de mușchi apa se prelinge dantelat și mângâiată de razele soarelui, iar atunci când nu te aștepți dă naștere unui curcubeu subtil pe perdeaua de apă. Un element care adaugă o notă misterioasă, fiind asociat cu legenda miresei lui Bigăr (flăcăul din legenda cascadei), deoarece pare a fi rochia miresei.

Legendele Fascinante ale Cascadei

 Legendele locale contribuie la farmecul acestui loc, povestind despre venerarea zeilor în trecut și considerând apa cascadelor ca fiind binecuvântată. O altă poveste romantică susține că o tânără frumoasă s-ar fi transformat în cascada Bigăr din dragoste neîmpărtășită.

Este important să subliniez că aceste povești, deși fascinante, nu au fundament istoric solid, ci fac parte din folclorul local care îmbogățește aura misterioasă a Cascadei Bigăr. În realitate, frumusețea sa deosebită se datorează unui fenomen natural unic.

Cascada Bigăr nu este doar o atracție turistică, ci și o experiență memorabilă în mijlocul naturii. Forma sa distinctivă, împrejurimile sălbatice și legende precum cea a miresei lui Bigăr, contribuie la reputația sa de destinație de neuitat.

Atracție Fotografică

 Cascada Bigăr oferă oportunități fotografice uimitoare. Lumina naturală care pătrunde prin frunzișul pădurii creează jocuri de lumini spectaculoase, iar reflexiile în apa curgătoare transformă fiecare fotografie într-o capodoperă. Pentru iubitorii de fotografie, acest loc reprezintă un adevărat paradis.

O vizită la Cascada Bigăr înseamnă nu doar admirarea spectacolului natural, ci și pătrunderea în mijlocul naturii sălbatice. Turiștii pot explora împrejurimile, descoperind peisaje minunate, plimbându-se pe poteci pitorești și întâlnind diverse specii de plante și animale locale.

Concluzie:

Cascada Bigăr nu este doar o atracție turistică, ci o experiență de neuitat în inima naturii. Cu forma sa unică, legendele fascinante și peisajul sălbatic, acest colț de paradis din România merită cu siguranță să fie inclus în lista oricărui călător pasionat de explorarea frumuseților naturale autentice.

Trebuie să mentionez că, în 2013, The World Geography a realizat topul ”8 cascade unice în lume”, iar cascada Bigăr a ocupat locul întâi, confirmându-și statutul de atracție deosebită la nivel mondial.

Pe curând!💝

***Pozele și filmarea sunt din arhiva personală. Colaje realizate cu canva.