marți, 20 octombrie 2026

Cum a fost la IntenCity Festival Craiova 2026

După ce se anunțase, în vară, că festivalul IntenCity nu va mai avea loc, vestea organizării unei ediții speciale a venit pe neașteptate. Festivalul a avut un format diferit de cel cu care ne obișnuiserăm, s-a desfășurat în doar două zile, la Sala Polivalentă din Craiova.

 Sala Polivalentă nu mi se pare tocmai potrivită pentru concerte, mai ales din cauza acusticii, așa că nu am avut așteptări prea mari. Voiam doar să mă întâlnesc cu prietenii și să mă bucur de câteva ore petrecute altfel. A fost o alegere bună. Au fost două seri diferite, care mi-au lăsat o impresie foarte bună. Am avut parte și de câteva surprize pe care nu le anticipasem.

Concertul lui Puya cu VIBE Orchestra

 

  Mi-a plăcut foarte mult concertul lui Puya alături de VIBE Orchestra, în cadrul proiectului Urban Simfonic. Recunosc că eram curioasă să văd cum vor suna piesele lui într-o asemenea formulă, dar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult.

Muzica lui Puya are un vibe inconfundabil, iar alături de orchestră piesele lui au căpătat o dimensiune nouă. Contrastul dintre muzica urbană și sonoritatea simfonică a funcționat foarte bine. Rezultatul a fost unul plăcut.

Dincolo de interpretare, mi-a plăcut energia pe care a transmis-o Puya publicului. A reușit să creeze o atmosferă în care oamenii s-au simțit bine și au intrat în vibe-ul festivalului. Pentru mine, acesta a fost unul dintre momentele în care am uitat de rezervele cu care venisem și m-am bucurat pur și simplu de spectacol. Îmi plac proiectele în care artiștii ies din zona lor de confort, iar Puya a fost la înălțime.

The Sound of Time - spectacolul Operei Române Craiova

Dacă în prima seară m-a surprins concertul lui Puya, în cea de-a doua am avut parte de un spectacol care mi-a plăcut enorm: cel oferit de Opera Română Craiova. 

A fost, fără îndoială, unul dintre momentele mele preferate ale acestei ediții. „The Sound of Time” a fost proiectul care a reunit universul liric și repertoriul Queen într-o abordare simfonică.

 

Mi se pare o idee bună să aduci spectacolele de acest gen la evenimente unde pot fi descoperite și de oameni care nu merg în mod obișnuit la operă. Pentru a aprecia un spectacol bine realizat, publicul nu trebuie să aibă o pregătire muzicală sau să știe repertoriul. Mi-aș dori să existe mai multe ocazii în care artiștii Operei Române Craiova să ajungă în fața unui public atât de divers.

Trucuri de magie cu magicianul Andrei Pintea

În pauza dintre concerte, m-am plimbat printre standurile amenajate atât în exteriorul Sălii Polivalente, cât și în interior. Ca la orice festival, au fost standuri cu mâncare, dar și standuri cu diverse activități recreative.

Așa l-am întâlnit pe magicianul Andrei Pintea, care mi-a făcut câteva trucuri de magie interesante. A fost o experiență neașteptată și un prilej de distracție. Pentru că nu a vrut să-mi dezvăluie trucul de magie (loogic!) și cum sunt foarte curioasă, i-am dus și pe prietenii mei care veniseră la festival să-l vadă pe magician. În acest fel am vrut să descopăr singură trucul urmărindu-l cu foarte mare atenție, poate-poate reușeam să-mi dau seama cum îl face.😂 Cumva mă transformasem în spaima magicienilor!!

A fost o întâmplare simpatică, într-o ediție care, pentru mine, s-a dovedit mult mai reușită decât mă așteptasem.

Cred că asta mi-a plăcut la ediția din acest an: faptul că cele două sei au fost diferite. M-am dus pentru concerte și timpul petrecut cu prietenii, dar m-am distrat de minune. 

Abia aștept ediția de anul viitor! Oare ce surprize pregătesc organizatorii?

Pe curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu