Se afișează postările cu eticheta baschet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baschet. Afișați toate postările

luni, 16 februarie 2026

Tuesday 4 - Sport și televiziune

Sportul e unul dintre puținele lucruri care nu pot fi mimate: fie te implici, fie stai pe margine. Eu am fost, pe rând, în ambele poziții. Nu am avut o relație constantă cu mișcarea, dar am strâns suficiente amintiri cât să pot răspunde onest la întrebările acestei săptămâni ale ediției Tuesday 4.

Imagine creată de Chat GPT

1. Îți plac sporturile din cadrul Jocurilor Olimpice, fie de vară, fie de iarnă? Ne poți povesti despre ele?

În timp ce scriu acest articol, mă uit la Jocurile Olimpice -patinaj artistic. Îmi place foarte mult patinajul artistic, când eram foarte mică, urmăream jocurile împreună cu bunicul meu. În acest moment, reprezentanții Germaniei Annika Hocke și Robert Kunkel fac show pe gheața din Milano, pe melodia Meat Loaf - I'd Do Anything For Love.

2. Ce sporturi ai practicat și ce beneficii ai obținut din implicare? Dacă nu ai practicat, există vreun sport în care ți-ai fi dorit să te implici? Te-a ajutat sportul în viață?

Am practicat baschet în liceu. Am făcut parte din echipa de baschet a liceului, și participam la Basketball Balkanic Games care avea loc în Calafat. A fost o perioadă foarte frumoasă din viață. Momentan nu mai practic niciun sport, dar nu vreau să mă iei drept exemplu, pentru că sportul e sănătos! 

Budapesta

3. Există un sport pe care îl practici în continuare sau unul pe care îți place foarte mult să îl urmărești?

Nu mai practic, dar îmi place să urmăresc patinajul artistic, echitație și baschet.

4. Ai echipe favorite pe care le susții? Sau poate un sportiv preferat? Sau ambele?

Țin cu Rapid, de când eram la liceu, nu că m-ar fi pasionat fotbalul, dar mi-a plăcut de portarul de la acea vreme. Acum nu mai știu nimic de echipă, dar când aud că are meci, o susțin. Îmi amintesc că în jurul anului 2000 a jucat pe stadionul Ion Oblemenco, iar șeful nostru ne-a cumpărat bilete, a luat Universitatea Craiova bătaie cu 4-0 de la Rapid și nici nu m-am putut bucura.😂

După sport, schimb registrul. Revin la tema de săptămâna trecută. Răspunsurile la întrebările de săptămâna trecută sunt următoarele:

Bruxelles

1. Deții un televizor sau mai multe? Este model vechi sau model nou cu ecran plat?

Am trei televizoare, sunt toate televizoare smart LED.

2. Ce emisiuni sau programe îți place să urmărești?

La televizor mă uit rar, și atunci când o fac mă uit la documentare sau la unul din serialele pe care le urmăresc acum, și anume: The Mentalist sau Teoria Big Bang

3. Ai fost vreodată fan al telenovelelor sau al serialelor și, dacă da, ce seriale sau telenovele au fost preferatele tale?

În anii 90 urmăream „Înger sălbatic” și „Marimar”, au fost singurele telenovele pe care le-am urmărit, acum nu aș mai pierde vremea cu așa ceva.

Imagine creată de Chat GPT

4. Există vreun personaj TV care ți-a rămas întipărit în minte? Dacă da, ce îl face special sau remarcabil?

Patrick Jane din The Mentalist se remarcă prin inteligența analitică, capacitatea de observație, umorul subtil, modul în care manipulează interacțiunile sociale.

Am povestit despre sport și televiziune, dar adevărul e că fiecare are propriile amintiri de neuitat. Sport și seriale – acum e rândul tău. Ce te-a impresionat cel mai mult: o performanță la patinaj, un meci memorabil sau un serial care te-a prins? Sunt curioasă să citesc răspunsul tău.

Pe curând!