Viața Ne Este Programată? - dr. David R. Hamilton

Între destin și liberul-arbitru

Descrierea cărții:

V-ați întrebat vreodată de ce lucrurile se întâmplă într-un anumit mod? Dacă viitorul este bătut în cuie sau dacă îl creăm pe măsură ce îl trăim? Sau ce rol joacă liberul-arbitru în conturarea destinului dumneavoastră?

Acestea sunt întrebări pe care ni le punem cu toții, dar este greu să trecem peste ipoteze sau instincte pentru a găsi răspunsuri categorice. În această carte inedită, dr. David R. Hamilton analizează dovezi științifice concrete pentru a ne face să înțelegem mai bine echilibrul dintre forțele destinului și puterea liberului-arbitru.

Explorând studii științifice noi, avansate, privind natura timpului și bazându-se pe fizica cuantică, epigenetică, ciclurile solare și chiar pe experiențele unor oameni care au fost la un pas de moarte, autorul analizează cum, în loc să se afle în antiteză, destinul și liberul-arbitru pot, de fapt, să acționeze simultan, în această nouă teorie fascinantă, cea a copacului vieții probabile. De asemenea, ne arată cum, în cele din urmă, putem să ne creăm multe dintre condițiile propriilor noastre vieți și ne oferă câteva principii puternice și practice care pot da rezultate incredibile.

Despre autor:

Dr. DAVID R. HAMILTON are o diplomă de licență în chimie, precum și un doctorat în chimie organică. În 1995, după terminarea studiilor, a lucrat într-una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume. În 1999, a fost antrenor de atletism și manager al unei echipe de atletism, pentru ca în 2000 să înființeze organizația caritabilă internațională „Spirit Aid Foundation”, care se ocupă de copiii afectați de război și sărăcie. În perioada 2004–2005, a predat chimie și ecologie la Colegiul James Watt și a ținut cursuri de chimie la Universitatea din Glasgow.

În 2005, și-a publicat prima carte, It's the Thought That Counts („Gândurile contează”). A apărut în diverse emisiuni la radio și la TV și a publicat numeroase articole în presa națională. Își petrece cea mai mare parte a timpului scriind, ținând prelegeri și organizând diverse seminare. De asemenea, dr. David R. Hamilton scrie periodic pentru blogul The Huffington Post.

Note de lectură cu citate favorite din carte

Să trecem la impresiile și citatele care mi-au atras atenția cel mai mult. Această carte am primit-o în toamna anului 2022, la proba Editurii Niculescu, în competiția SuperBlog. Cartea pornește de la ideea că viața are o anumită structură, influențată de factori biologici, sociali și cosmici. „Am evoluat ca să avem ritmuri circadiene – să ne sincronizăm cu dansul cerului”, spune Hamilton, subliniind felul în care suntem parte dintr-un mecanism mai larg, guvernat de natură și univers. Vorbește despre cronobiologie, care descrie cum ciclurile Soarelui şi Lunii ne afectează ritmul biologic, asta arată că o parte din destinul nostru biologic este scrisă în cosmos.

Dar asta nu înseamnă că totul este predeterminat. Din contră, autorul ne invită să privim la puterea convingerilor și a deciziilor zilnice.

Vorbește și despre genetică: născându-ne cu o parte din genele fiecărui părinte, arată că unele caracteristici ale noastre sunt planificate dinainte, dar epigenetica demonstrează că ne putem învinge genele. Asta înseamnă că, deși moștenirea genetică și modelul parental ne influențează, nu ne determină în întregime. Avem libertatea de a rupe tiparele și de a construi alt drum.

Intuiția și presentimentul: în acest capitol abordează întrebarea dacă intuiția este un „al șaselea simț” sau mai degrabă rezultatul subtil al experiențelor și emoțiilor noastre. Intuiția este puternic influențată de starea nostră de spirit. Când suntem anxioși sau tensionați, presentimentele tind să fie negative. Când suntem liniștiți și încrezători, intuiția are șanse mai mari să ne conducă spre alegeri bune.

Această perspectivă mi s-a părut extrem de practică: intuiția nu este ceva magic și infailibil, ci un instrument interior pe care îl putem „regla” cultivând echilibrul emoțional.

Uneori, modul în care ne raportăm la zile sau evenimente poate genera anxietate inutilă. De exemplu, există o fobie legată de vineri 13. Știi cum se numește?

Paraskevidekatriaphobia -> paraskevi = vineri, dekatreis = 13, phobos = fobie, sau se mai numește Triskaidekafobia sau Friggatriskaidekaphobia (Frigga este o zeiță nordică de la care vine numele de ”Vineri”!

Vorbește și despre natura realității, conștiință și Dumnezeu, las mai jos un paragraf care mie mi-a plăcut:

 În concluzie, Hamilton nu oferă răspunsuri absolute, ci deschide ferestre spre reflecție și schimbare personală.

Viața ne este programată? Nu oferă un răspuns simplu la această întrebare, pentru că lucrurile nu se limitează la „da” sau „nu”, dar ne provoacă să reflectăm la rolul nostru în propria poveste. Hamilton nu promite libertate absolută și nici nu cade în fatalism. Mai degrabă, ne arată că adevărata putere este în felul în care alegem să ne raportăm la ceea ce trăim.

Este o lectură potrivită pentru oricine caută o combinație de știință explicată pe înțelesul tuturor, reflecție personală și exerciții practice. O carte care se citește ușor, dar se digeră încet, pentru că lasă întrebări și idei practice de aplicat în viața de zi cu zi.

Închei această recenzie cu citatele mele favorite (câteva) din carte și, totodată, înscriu postarea în tabelul găzduit de Suzana – Citate favorite.

”Așadar, putem afirma, cu o oarecare certitudine, că viitorul afectează prezentul, iar prezentul influențează trecutul. Timpul este destul de maleabil, ceea ce sugerează că viața este și nu este programată.”

„Există mai multe variante de viitor în fața noastră care sunt planificate, însă putem să o alegem pe cea pe care dintre ele o trăim. Prin urmare, liberul-arbitru pare să domnească.”

”... „norul” nostru colorează „norii” altor persoane.”

”Pacea nu este absența războiului în jurul nostru, ci absența războiului din noi.” - Aung San Suu Kyi

”Prostul caută fericirea la distanță. Înțeleptul și-o cultivă la picioare.” - James Oppenheim

„Convingerile sunt ca niște forțe interne invizibile care vă trag în anumite direcții.”

„... sunt momente în viață când chiar nu poți face nimic pentru a schimba situația, așa că ai o singură opțiune – să te schimbi pe tine.”

 Tu ce părere ai: viața este programată sau ne creăm propriul destin prin alegerile pe care le facem?

Pe curând!📖

5 minute pe zi de cultură generală

Am terminat recent de citit 5 minute pe zi de cultură generală de Delphine Gaston-Sloan, în traducerea Ștefaniei Iordan. Această carte am cumpărat-o de pe site-ul Editurii NICULESCU. Cartea promite să ofere informații rapide, curiozități și fapte interesante, toate structurate astfel încât să le poți citi în doar câteva minute pe zi. Și chiar așa este!

Formatul scurt, pe capitole de 1–2 pagini, este ideal pentru cineva care nu are mult timp la dispoziție. Cartea aduce o mulțime de informații din diverse domenii: istorie, literatură, știință, mitologie sau filozofie. Există câteva curiozități care mi-au atras atenția și m-au făcut să zâmbesc sau să mă minunez, ca de exemplu:

• Războiul troian a pornit de la un măr;
• Victor Hugo scria dezbrăcat, deoarece îi poruncise servitorului său să îi ascundă hainele să nu fie tentat să iasă din casă; Și-a lăsat barba să crească pentru a preveni durerile de gât.
• Vincent Van Gogh (1853-1890) după o dispută violentă cu prietenul său, Paul Gauguin, și-a tăiat urechea stângă pe care a dăruit-o unei tinere prostituate;
• JFK a fost al 4-lea și ultimul președinte american asasinat în timpul mandatului său.”Garfield (1881) merge cu Lincoln (1865) pe Aeroportul Kennedy și apoi zboară peste Muntele McKinley (1901).”
• George Orwell (Eric Arthur Blair) este tatăl lui Big Brother.

 Deși volumul este plin de informații interesante, acestea sunt foarte sintetizate. Pentru un cititor care caută să înțeleagă contextul sau să verifice sursele, cartea poate părea insuficient documentată. Practic, oferă faptele, dar nu explică întotdeauna „cum” sau „de ce” se întâmplă lucrurile.

Am ales să-i acord 3 stele. Cartea este utilă pentru pauze scurte și pentru a descoperi curiozități, dar nu poate înlocui un studiu mai aprofundat. Este potrivită pentru cei care vor să-și îmbogățească cultura generală rapid, dar nu pentru cei care caută informații verificate și explicate în detaliu.

Tu ai citit cartea? Cum ți se pare?🕮

Cel mai bogat om din Babilon

 Începusem să citesc această carte cu câteva luni în urmă, însă mi-am pierdut interesul pentru că, deși ideile din carte sunt actuale și bune de pus în practică, sunt scrise într-un stil arhaic și repetitiv. Rezumatul foarte pe scurt este următorul:

• economisește o parte din câștigurile tale, de preferat 10%;
• să fii chibzuit cu cheltuielile, astfel încât să nu depinzi mereu de credite;
• să nu investești banii dacă nu te documentezi înainte și nu înțelegi în ce te bagi.

O altă idee importantă din carte este despre stabilitatea financiară, pentru o a atinge, printre altele, ai nevoie de răbdare și autodisciplină. Tot ce știm este că bogăția care vine rapid dispare la fel de repede, așa că este important să stabilești priorități. A fi prosper este un proces pe termen lung; trebuie să fii răbdător, să iei deciziile corecte și să profiți de oportunități ori de câte ori apar. Mesajul e destul de clar: Nu lipsa banilor e problema, ci modul în care aceștia sunt gestionați.
George S. Clason menționează importanța aurului și cum o persoană poate prospera, chiar și un sclav.

Povestea se desfășoară în Babilonul antic, însă lecțiile ei sunt aplicabile și astăzi. Mi-a plăcut că la finalul cărții a dat informații despre Babilonul antic:

Babilonul a fost unul dintre cele mai mari și influente orașe ale Mesopotamiei antice, situat pe malurile râului Eufrat, în actualul Irak. A fost capitala Imperiului Neo-Babilonian și un centru cultural, religios și economic deosebit de important. Printre regii săi celebri se numără Hammurabi și Nebucadnețar al II-lea.

Pe scurt, Cel mai bogat om din Babilon nu promite că te vei îmbogăți instantaneu, dar te învață să iei decizii financiare inteligente și să fii răbdător. I-am acordat  2,5 steluțe.

Pe curând!📚

Seria Turnul întunecat - Stephen King

Am mai povestit pe blog că-mi place foarte mult cum scrie Stephen King. În biblioteca mea personală, cele mai multe cărți scrise de un autor sunt cărțile lui King. Am început cu ceva timp în urmă să citesc seria ”Turnul întunecat”, dar nu am terminat-o, am ajuns până la volumul cu numărul 5 - ”Lupii din Calla”. Este o serie de romane scrise de Stephen King, care urmărește drumul lui Roland Deschain, ultimul pistolar, într-o lume aflată la granița dintre real și fantastic. Este o poveste despre căutare, destin și prietenie, unde elemente de western, horror, fantasy și science-fiction se împletesc într-un mod unic.

Seria are 8 volume:

1. Pistolarul (The Gunslinger, 1982; revizuit 2003)
2. Alegerea celor trei (The Drawing of the Three, 1987)
3. Ținuturile pustii (The Waste Lands, 1991)
4. Vrăjitorul și globul (Wizard and Glass, 1997)
5. Vântul prin gaura cheii (The Wind Through the Keyhole, 2012 - plasat cronologic între volumele IV și V, dar publicat mai târziu.)
6. Lupii din Calla (Wolves of the Calla, 2003)
7. Cântecul lui Susannah (Song of Susannah, 2004)
8. Turnul Întunecat (The Dark Tower, 2004)

Azi, voi povesti doar despre ultimele două volume citite, urmând, ulterior, când îmi permite timpul să povestesc și despre primele volume citite.

4. Vrăjitorul și globul de cristal

Roland, ultimul pistolar, împreună cu prietenii lui merge în căutarea Turnului Întunecat, și după ce scapă de furia sinucigașă a monoului Blaine, ajung în versiunea apocaliptică a orășelului Topeka, din Kansas. În drumul spre un palat de cristal, Roland se întoarce în trecut și le povestește cum a devenit pistolar, cum și-a pierdut iubirea vieții lui și cum a ajuns să caute Turnul Întunecat.
Povestea lui Roland este una de dragoste, dar și foarte tragică, însă nici prezentul nu e chiar roz deoarece magia și pericolul se împletesc la tot pasul.
Din cele 4 volume citite până acum mi-a plăcut foarte mult acest volum și precedentul "Ținuturile pustii". Volumul 4 este o dramă de proporții, are și suspans și acțiune...cel mai mult mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Roland și Susan.
Mi-au plăcut mai multe citate, dar în agendă mi-am notat unul singur:

”Când ai de meditat trebuie să meditezi în purgatoriu.”(pag. 193)

Monoului Blaine îi plăceau ghicitorile, așa că voi posta și eu câteva, să vedem la câte știi să răspunzi:

1.Ce zboară pe sus și nu-l vezi?

2. Cine umblă, dar n-are picioare;

Cine are gură, dar nu vorbește;

Cine are pat, dar nu doarme;

Cine are brațe, dar n-are mâini?

3. Ce are patru picioare dimineața, două picioare după-amiaza și trei picioare noaptea?

4. Dacă îmi spui pe nume nu mai sunt aici. Cine sunt?

5. Alimentează-mă și voi trăi. Dă-mi de băut și voi muri. Cine sunt?

6. Trec prin fața soarelui și totuși nu am umbră. Cine sunt?

7. Deși e ușoară ca fulgul, nimeni n-o poate ține mult timp.

8. Dacă mă frângi, eu merg totuși mai departe. Dacă mă poți atinge, menirea mea s-a împlinit. Dacă mă pierzi, trebuie să mă găsești degrabă c-un inel. Cine sunt?

9. Ce poate urca pe un horn în jos, dar nu poate coborî pe un horn în sus?

Răspunsuri ghicitori:

Deschide

1. Vântul
2. Râul
3. Omul, care se târăște în mâini și genunchi în pruncie, umblă pe două picioare când e adult și merge sprijinit în baston la bătrânețe.
4. Liniștea
5. Focul
6. Vântul
7. Respirația
8. Sufletul omenesc
9. Umbrela

Acestui volum i-am acordat 5 steluțe pe Goodreads.

4,5 .Vântul prin gaura cheii

Roland Deschain de Gilead este singurul pistolar rămas în viață iar aventura lui în căutarea Turnului Întunecat continuă cu volumul punte 4,5. În acest volum pistolarul bătrân povestește despre viața pistolarului tânăr.
Aventura se petrece în Lumea de Mijloc, această lume se află în apropierea lumii noastre și se întrepătrunde cu aceasta, în unele locuri existând uși între aceste lumi. Prin aceste uși și-a "luat" Roland cei trei prieteni care formează ka-tetul (Eddie, Susannah si Jack - toți din New York, dar din timpuri diferite). În aventura lor s-a alăturat și un billy-bumbler - Ete, care este originar din Lumea de Mijloc.
După ce părăsesc Palatul de Cristal pornesc pe Calea Grinzii spre Turnul Întunecat. Pe drum îl întâlnesc pe Brix, un bătrân luntraș, care îi trece râul Whye și le dă indicații despre cel mai bun adăpost care îi poate apăra de furtuna-furtunilor, pe care tocmai o prevestise prietenul lor Ete.
Trebuiau să ajungă cât mai repede în casa de rugăciuni aflată pe drumul vechi al Callei.
Ajung la timp cât să strângă lemne pentru focul care va arde continuu toată noaptea pentru a nu muri înghețați. Niciunul nu a dormit în acea noapte, deoarece trebuiau să întrețină focul, acesta este momentul în care Roland le povestește despre tânărul pistolar Roland.

Voi pune și câteva citate din carte, care mi-au atras atenția:

”Groaza e ca un vierme care trebuie dat afară înainte de a apuca să se împuieze.”

”[...]orice obiect poate deveni magic, dacă e ținut de mâna care trebuie.”

”Dar de ce să ne amărâm căutând norii de furtună care sunt deocamdată dincolo de orizont?”

”Mai devreme sau mai târziu cădem cu toții.”

”Timpul este o gaură de cheie, își spuse el, privind la stele. Da, așa cred. Uneori trebuie să ne aplecăm ca să ne uităm prin el. Iar vântul pe care îl simțim atunci cum ne mângăie obrajii - vântul acela care suflă prin gaura cheii - este răsuflarea întregului univers.”

Mi-a plăcut cartea, dar nu a fost wow. I-am acordat 3,5 steluțe.

Pe măsură ce voi citi și celelalte volume voi împărtăși pe blog impresiile.

Înscriu această postare în tabelul ”Citate favorite”, găzduit de Suzana.

Pe curând!📖

Speră

SPERĂ este prima autobiografie publicată vreodată de un papă. O autobiografie a cărei scriere a durat  șase ani și care începe în zorii secolului XX, de la rădăcinile italiene și aventura emigrării în America de Sud a bunicilor papei, trecând prin copilărie, prin entuziasmul și frământările tinereții, alegerea vocației și maturitate, pentru a acoperi întregul său pontificat.

În memoriile sale, papa Francisc descrie cu sinceritate momentele cruciale ale pontificatului și abordează curajos și profetic cele mai importante și mai dezbătute subiecte contemporane: războiul și pacea (inclusiv conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu), migrația, criza mediului, politicile sociale, condiția femeii, sexualitatea, dezvoltarea tehnologică, viitorul Bisericii și al religiilor.

Bogată în dezvăluiri, anecdote și reflecții, această carte emoționantă și profund umană, cu tușe de tandrețe, dar și de umor, e atât povestea unei vieți, cât și un testament moral și spiritual menit să-i captiveze pe cititorii din întreaga lume și să reprezinte moștenirea de speranță a papei Francisc pentru generațiile viitoare.

SPERĂ conține fotografii, dintre care unele, private și inedite, au fost puse la dispoziție de papa Francisc.¹

---

¹ Descriere editorială, Papa Francisc, Speră, București, Editura Polirom, 2025, coperta interioară.

Speră. Autobiografia este prima lucrare de acest tip scrisă vreodată de un papă în timpul vieții sale. Publicată în ianuarie 2025, cu ocazia Jubileului Speranței, cartea oferă o privire intimă asupra vieții și gândirii Papei Francisc. Redactată în colaborare cu jurnalistul italian Carlo Musso, lucrarea a fost concepută pe parcursul a șase ani și reflectă o decizie personală a Suveranului Pontif de a împărtăși povestea sa înainte de a pleca dintre noi.

Cartea începe cu originile sale argentiniene, povestind despre imigrarea bunicilor din Italia și despre copilăria petrecută în Buenos Aires. Papa Francisc detaliază alegerea vocației religioase, formarea sa ca iezuit și ascensiunea sa în ierarhia Bisericii Catolice, culminând cu alegerea sa ca papă în 2013. De asemenea, el împărtășește momentele cheie ale pontificatului său, inclusiv reformele propuse și provocările întâmpinate.

Titlul cărții, Speră, reflectă tema centrală a lucrării: speranța ca virtute fundamentală în fața adversității. Papa Francisc subliniază că speranța nu este un optimism naiv, ci o alegere conștientă de a privi înainte, de a înfrunta realitățile dure cu credință și curaj. El discută despre conflictele globale, migrarea, criza mediului, politicile sociale și rolul femeilor în Biserică, abordând aceste subiecte cu sinceritate și profunzime.

Stilul narativ al Papei Francisc este accesibil și empatic, reușind să transmită trăirile și reflecțiile sale cu naturalețe. Cartea este presărată cu anecdote personale, reflecții spirituale și momente de umor, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a omului din spatele funcției papale.

Speră. Autobiografia este o lectură importantă pentru cei interesați de istoria recentă a Bisericii Catolice, de gândirea teologică contemporană și de exemplul personal al unui lider spiritual care a ales să își trăiască credința în mod deschis și original.

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură ușoară. I-am acordat 4 steluțe pe Goodreads. Mi-au plăcut foarte multe citate din carte, dar voi încerca să fac o selecție pentru a înscrie această postare în tabelul găzduit de Suzana - ”Citate favorite”.

”Dacă vrei să-i explici cuiva ce este fericirea, cea mai bună metodă e să-l faci fericit. Iar jocul te face fericit, fiindcă poți să-ți exprimi libertatea, să concurezi doar de dragul distracției, să fii amator, pur și simplu... Pentru că poți urmări un vis fără să fii nevoit să devii campion cu orice preț. te face fericit chiar dacă ești pata dura.”

”Dimpotrivă, încă de când eram copil, am căutat să-i evit pe bârfitori, pe cei care vorbesc despre alții: mi s-a părut întotdeauna o boală gravă, care anesteziază inima ”Mulți au căzut de gura sabiei, dar nu câți cei căzuți din cauza limbii”, spune cartea lui Ben Sirah (Ecleziaticul) (28,18), pentru că bârfa, cârtirea nu sunt nicidecum un viciu nevinovat, sunt mai curând o plagă care nu aduce decât dezbinare și suferință.”

”Pandemia ne-a făcut să luăm contact cu fragilitatea noastră personală și socială și, în același timp, ne-a demonstrat încă o dată că în furtunile istoriei suntem cu toții în aceeași barcă.”

”Să mergi mai departe nu înseamnă să uiți. [...] Să mergi mai departe înseamnă să te schimbi. pentru că ”anul în care nu am mers nicăieri” ne-a aruncat în față realitatea tragică a drumului spre autodistrugere.”

”Iertarea nu este trădare și nu este slăbiciune, dimpotrivă.[...] Răspunsul nostru trebuie să fie, din contră, unul de speranță și vindecare, de pace și dreptate. Să-i tratăm pe ceilalți cu aceeași iubire și compasiune cu care am dori să fim tratați noi. Să căutăm pentru ceilalți aceleași posibilități pe care le căutăm pentru noi înșine. Să-i ajutăm pe ceilalți să crească așa cum am dori să fim ajutați noi. Într-un cuvânt, dacă dorim siguranță, să oferim siguranță; dacă dorim viață, să oferim viață; dacă dorim oportunități, să oferim oportunități. Măsura pe care o folosim pentru ceilalți va fi măsura pe care timpul o va folosi pentru noi.”

”La scurt timp după aceea, unul dintre ei mi-a spus că e frumos să încerci să-l faci pe Dumnezeu să râdă... doar că, din cauza chestiei cu omnisciența, îți anticipează toate glumele și-ți strică poanta. Acesta eeste genul de umor care te unge la inimă.”

”Ironia este medicament, nu numai pentru a-i binedispune și a-i lumina pe ceilalți, ci și pentru sine, căci autoironia este un instrument puternic pentru a învinge tentația narcisismului. Narcisiștii se privesc mereu în oglindă, se machiază, se privesc iar, dar cel mai bun sfat e ca în fața unei oglinzi să râdem întotdeauna de noi înșine.”

”Și în acest caz, esențiale rămân responsabilitatea și educația, iar dacă este adevărat că instrumentele în sine sunt neutre și cuțitul care taie pâinea e identic cu cel care taie gâtul și doar mâna care îl mânuiește face diferența, la fel de adevărat este și că mijloacele mai răspândite și mai puternice necesită și mai multă conștientizare, și mai multe aptitudini educaționale, și mai multe exemple.”

Cam atât pentru azi. Sper că îți plac și ție aceste citate și poate te vor face curios să citești cartea.

Pe curând!

Bună seara, Melania! - Rodica Ojog - Brașoveanu

 În această carte Melania pune la cale un jaf pentru a recupera tabloul "Doamna cu evantaiul" de Goya, pe care nu știu cum l-a pierdut deoarece nu am citit în ordinea care trebuie cărțile. Mi-am dat târziu seama că este o serie. Am citit mai întâi "320 de pisici negre", care se pare că era continuarea acestei cărți.

Cartea, așa cum autoarea ne-a obișnuit, conține multe faze pline de umor. Din carte nu lipsește Azimioară și locotenentul Cristescu, căruia Melania îi scoate peri albi:

"Când Melania se află undeva poți să te aștepți la toate surprizele. Te asigur că o să dăm de niște chestii care o să ne lase cu gura căscată. N-am eu destulă fantezie ca să-mi închipui jumătate din tot ce-i trece ei prin minte."

"Cel mai mare ghinion pe care poate să-l aibă un anchetator în viața lui e să dea de-o nebună ca asta!"

Melania, în stilul ei caracteristic, angajează trei gangsteri pentru a săpa un tunel până la muzeul unde se afla depozitat tabloul dorit. Și cum nu voia să rateze un "eveniment" așa de important din viața ei, îl ia pe prietenul ei Mirciulică și asistă, în direct, la spargere.

Mi-a plăcut cartea, m-a binedispus și am râs la momentele pline cu umor. I-am acordat 5 steluțe.

Recomand cu drag această carte! Pe curând!🕮

Terapie 1 la 1 cu sinele tău

 Cartea Terapie 1 la 1 cu sinele tău de dr. Raluca Anton este mai mult decât un simplu ghid de dezvoltare personală - este o invitație sinceră pentru cei care doresc să se înțeleagă mai bine, să privească către lumea lor interioară și să petreacă timp cu sine însuși (un lucru foarte important este că nu vorbește doar în clișee cum se practică în alte cărți de dezvoltare personală). Printr-un stil accesibil și exerciții practice, autoarea ne invită la un proces de autocunoaștere profundă, în care învățăm să acceptăm fiecare parte a ființei noastre și să ne privim cu mai multă compasiune.

"[...] interiorul nostru este compus din emoții, gânduri, componente, reacții ale corpului - sunt toate acolo și toate se activează în momentul când trecem printr-o situație negativă. Iar felul în care se activează toate acestea, combinația unică pe care fiecare dintre noi o construiește, are la bază povestea de viață personală, experiențele prin care am trecut, oamenii care au călătorit alături de noi, felul în care mintea noastră s-a construit de-a lungul dezvoltării și pe parcursul experiențelor prin care am trecut de-a lungul timpului."

Raluca Anton, psiholog cu experiență, îmbină cunoștințe științifice din psihologie cu exemple concrete din viața de zi cu zi, ceea ce face ca lectura să fie nu doar informativă, ci și aplicabilă în mod real. Fiecare capitol conține reflecții și exerciții menite să ne ajute să identificăm tiparele comportamentale, să înțelegem cum trecutul ne influențează prezentul și cum putem să lucrăm activ pentru a ne rescrie povestea personală.

Unul dintre punctele forte ale cărții este tonul blând, dar direct, pe care autoarea îl folosește. Cartea am cumpărat-o deoarece îmi este foarte dragă Raluca Anton, are o voce atât de caldă încât pe tot parcursul lecturii parcă o auzeam povestind. Cartea nu este doar teoretică, ci oferă instrumente concrete pentru introspecție și integrarea sinelui într-un mod coerent. În paginile sale, cititorii descoperă cum să își asculte emoțiile și să își accepte toate părțile, fără judecată. Aceasta nu este o lectură pe care o parcurgi pasiv, ci una care te provoacă să reflectezi, să scrii, să lucrezi cu tine însuți.

Dacă ești în căutarea unei cărți de dezvoltare personală care să nu fie doar teoretică, ci să îți ofere instrumente practice de introspecție, Terapie 1 la 1 cu sinele tău este o alegere excelentă. Deși cartea are multe plusuri, fiecare cititor o poate percepe diferit. Personal, i-am acordat 3,5-4 stele, deoarece, deși conținutul este valoros, poate că unele aspecte ar fi putut fi dezvoltate mai mult. Cu toate acestea, Terapie 1 la 1 cu sinele tău rămâne o alegere inspirată pentru cei care caută o lectură profundă, dar accesibilă, despre autocunoaștere și echilibru interior.

Cioburi de stele - Amie Kaufman și Meagan Spooner

Cioburi de stele este primul volum al trilogiei Constelații, l-am citit în vara lui 2023. Postez acum deoarece am terminat recent volumul doi și am zis să le pun în ordine. O mică recenzie am postat la momentul respectiv pe Facebook.

 Aceasta carte science-fiction îmbină aventura, romantismul și misterul într-o poveste care captează atenția cititorului de la primele pagini și nu o lasă până la final. De obicei mă feresc de SF-uri, însă această carte mi-a plăcut. Carte a fost recompensată cu cel mai prestigios premiu pentru SF și fantasy din Australia - Aurealis Award for best young adult novel.

Acțiunea se desfășoară într-un viitor îndepărtata, într-o civilizație intergalactică avansată. Lilac LaRoux, fiica celui mai bogat om din univers, se afla pe nava Icarus care călătorește în hiperspațiu. Îl întâlnește pe Tarver (erou de război) pe care îl seduce, și când realizează că el nu știe cine e ea și că o place, nu pentru bani, regretă că-l îndepărtează cu jigniri.

Icarus se prăbușește, din cauza unor defecțiuni, pe o planetă pustie și misterioasă, singurii supraviețuitori fiind Lilac și Tarver, datorită cunoștințelor de electronică pe care Lilac le avea.

Deși procesul de terraformare era aproape terminat, nu e nimeni pe planetă și cei doi devin suspicioși și află mai târziu că tatăl ei făcea experimente pe această planetă pe „ființele șoptitoare”. Planeta pe care ajung este plină de enigme și pericole, iar elementul supranatural adăugat de "șoptitoarele" misterioase creează o tensiune constantă. Ființele șoptitoare le vin în ajutor și reușesc să trimită un semnal SOS, pentru a fi salvați.

Relația dintre cei doi evoluează lent, natural, cu dialoguri pline de tensiune și momente de tandrețe bine dozate. Este o poveste despre cum oamenii își pot depăși limitele și pot învăța să se accepte pe ei înșiși și pe cei din jur.

Am citit foarte repede cartea, este scrisă din două perspective, cea a lui Lilac și cea a lui Tarver, ceea ce oferă o înțelegere mai bună a trăirilor și evoluției lor interioare. Descrierile sunt bogate, iar dialogurile sunt naturale și pline de subtext.

I-am acordat 5 steluțe.

Cartea mierii - Istorie, rețete și curiozități

 După ce am câștigat locul doi la proba Editurii Niculescu din cadrul competiției Superblog, am avut ocazia să aleg câteva titluri de pe site-ul lor, iar „Cartea mierii” de Andrea Kirk Assaf mi-a atras atenția. De ce? Pentru că mierea este cea mai studiată, supusă experimentelor, venerată și utilizată dintre alimente, având o istorie bogată. În Peșterile Păianjen (Cuevas de la Araña), Spania, s-au descoperit desene rupestre vechi de 8000 de ani despre recoltarea mierii.

Cartea este un ghid succint despre miere și utilizările sale, de la rețete culinare până la tratamente naturiste și cosmetice. Capitolele sunt foarte scurte și oferă informații de bază, ca un rezumat. Este structurată clar, oferă informații despre tipurile de miere, beneficiile fiecăreia și cum să o integrezi în viața de zi cu zi. În plus, are și informații despre istoria acestui aliment dulce și povești culturale despre acest „aur lichid.”

Ce mi-a plăcut:

 Limbajul simplu și organizarea pe capitole o fac ușor de citit și de parcurs. Conține 6 capitole. Primul este despre istoria si legenda mierii, iar ultimul capitol conține 14 citate despre miere.

Cartea oferă rețete practice pe care le poți încerca oricând - de la ceaiuri la deserturi irezistibile.

Am aflat cum să alegi mierea autentică și cum să eviți produsele contrafăcute. Dar am aflat și alte lucruri interesante cum ar fi:

- Franz Elder von Hruschka este inventatorul extractorului centrifugal de miere, pentru a separa eficient mierea de fagure (1865);

- Pentru a produce o jumatate de kg de miere o albină trebuie să viziteze până la două milioane de flori și să zboare aproximativ 80.467 km.

- Din mierea fermentată se obține vinul. Cel mai vechi vin din lume - Miedul (hidromelul), obținut din miere fiermentată, drojdie, apă și opțional condimente, fructe, cereale sau hamei. Aceasta este o rețetă atestată în India în urmă cu 4000 de ani.

”Luna de miere” vine de la acest vin, în Evul Mediu era băutura preferată la petrecerile de nuntă. Iar tinerii căsătoriți primeau o provizie de mied care să le ajungă o lună.

Mierea era considerată hrana zeilor, deoarece era o sursă de dulce, cât și de vin.

Ce i-a lipsit:

Deși interesantă, am simțit că informațiile sunt uneori prea sumare. Unele secțiuni ar fi putut fi dezvoltate mai mult, în special cele legate de beneficiile terapeutice și legendele mierii. De exemplu, mi-aș fi dorit mai multe detalii despre modul în care mierea influențează sănătatea pe termen lung sau studii științifice recente care să susțină afirmațiile.

„Cartea mierii” este o lectură plăcută și utilă pentru oricine dorește să afle informații despre acest aliment natural, produs de o insectă. Cu toate acestea, rămâne mai degrabă o introducere decât un ghid exhaustiv. De aceea, i-am oferit 4 stele din 5.

Resurse online cu informații despre miere

Dacă ești curios să afli mai multe despre miere, la finalul cărții există o selecție de resurse online care completează informațiile din carte. 

Recomand această carte celor pasionați de un stil de viață sănătos sau care vor să exploreze noi modalități de a folosi mierea în bucătărie și în rutina zilnică.

Tu ai citit-o? Mi-ar plăcea să aflu părerea ta!

Vioara tatălui meu – Despre familie, muzică și iertare

Recent, la recomandarea Laurei, am vizionat un film turcesc. Cred că este primul film turcesc pe care am reușit să-l vizionez până la final și care mi-a plăcut.

 „Vioara tatălui meu” („Babamın Kemani”), lansat în 2022. Regizat de Andaç Haznedaroglu, spune povestea emoționantă a unei fetițe orfane, Özlem, care, după pierderea tatălui ei, ajunge în grija unchiului său Mehmet, un violonist de succes, dar distant.

Muzica are o magie aparte – o limbă universală care nu are nevoie de cuvinte pentru a comunica. În „Vioara tatălui meu”, muzica devine puntea care unește sufletele rănite, vindecă durerea și creează legături profunde între oameni. Această peliculă m-a făcut să râd, dar și să plâng - a reușit să-mi atingă cele mai sensibile corzi ale sufletului sau am început să îmbătrânesc?😂

„Fiecare om e o melodie. Trebuie doar să știi să asculți.”  Aceste cuvinte m-au dus cu gândul la cât de unici suntem fiecare și cât de important este să privim dincolo de aparențe. Personajul principal, Mehmet, învață această lecție prin relația cu nepoata sa, Özlem.Scenele în care Mehmet cântă la vioară, iar Özlem îl privește cu admirație, sunt o demonstrație clară a modului în care muzica sparge zidurile dintre ei.

Filmul ne învață că, exact ca într-o melodie, armonia dintre oameni se creează prin răbdare și înțelegere. De câte ori uităm să ascultăm cu adevărat pe cei dragi? Acest gând m-a făcut să privesc mai atent relațiile mele și să-mi doresc să fiu mai deschisă.

„Familia e cea mai frumoasă compoziție, conține multe note diferite.” Această idee este tema centrală a poveștii. Mehmet și Özlem, două note aparent discordante, reușesc să creeze împreună o simfonie minunată a iubirii și iertării - o familie.

Această frază mi-a amintit că familia nu este perfectă – este o combinație de momente dulci și amare, de bucurii și provocări. Dar tocmai aceste contraste îi conferă o frumusețe unică.

Dacă ești în căutarea unui film care să te inspire și să te facă să reflectezi asupra relațiilor umane, ”Vioara tatălui meu” este alegerea perfectă. Este un film care îți reamintește că, indiferent de dificultăți, muzica poate vindeca sufletele rănite.

La finalul vizionării, m-am simțit recunoscătoare pentru familia mea și pentru acele momente mărunte care compun melodia vieții mele.

Recomand acest film oricui are nevoie de o poveste care să-i atingă inimă. Mai jos las momentul meu preferat din film:

Pe curând!🎥

*** sursă foto: Netflix

Pokohan - Badea M. Laurențiu

 Pokohan este o carte dark fantasy, pe care am primit-o cadou de ziua mea, din partea autorului. A fost o surpriză plăcută și m-am bucurat foarte mult, dar nu am avut timp să o citesc până acum. Cartea a fost publicată pe 30 decembrie 2023, am primit-o pe 14 februarie 2024 și am citit-o la sfârșitul lunii decembrie 2024. Cartea mi-a oferit o escapadă în lumea fantastică a Japoniei antice, un univers unde mitologia și tradițiile culturale se întâlnesc cu elementele supranaturale într-o manieră unică.

Laurențiu M. Badea este un autor român contemporan pasionat de genul fantasy, care reușește să îmbine tradițiile culturale cu elementele supranaturale pentru a crea povești captivante. Puțin cunoscut în lumea literară, impresionează prin originalitatea stilului său și atenția la detalii. Romanul său ”Pokohan” este o mărturie a talentului său, reușind să aducă în prim-plan mitologia japoneză într-un mod autentic și interesant. Laurențiu este un exemplu al noii generații de scriitori care merită descoperiți, iar ”Pokohan” demonstrează că literatura română poate oferi povești cu rezonanță internațională.

„Pokohan” este o călătorie fascinantă într-un univers întunecat, dar încântător, inspirat din mitologia și cultura Japoniei antice. Laurențiu Badea reușește să creeze o poveste care transcende granițele genului dark fantasy, îmbinând elemente de basm și teme universale precum curajul, sacrificiul și dragostea.

Acțiunea se desfășoară într-un decor pitoresc și enigmatic, insulele Japoniei antice, unde miturile prind viață, iar realitatea și supranaturalul se împletesc într-un dans fascinant. În centrul poveștii îl găsim pe Yamasachi, un vânător solitar, forțat de circumstanțe misterioase să se aventureze dincolo de liniștea munților pentru a-și regăsi fratele și, poate, pe sine însuși.

Personajele cărții sunt interesante și diverse, fiecare cu propriile dileme și secrete. Împăratul Watatsumi și cele două fiice ale sale aduc o doză de mister, fiecare ascunzând trăsături și abilități neașteptate, în timp ce bătrânul Umisachi poartă cu sine greutatea unui trecut apăsător. Evoluția prințesei Toyotama, de la vulnerabilitate la descoperirea propriilor abilități de luptătoare, este unul dintre arcurile narative emoționante, iar relația dintre Yamasachi și forțele cosmice cu care se confruntă capătă profunzime și intensitate cu fiecare pagină.

Stilul narativ al autorului este poetic și evocator, însă uneori poate părea dens, mai ales în secțiunile care descriu detaliat universul și mitologia acestuia. Ritmul poveștii trece de la momente de calm și reflecție la scene de tensiune și conflict intens, ceea ce face lectura imprevizibilă.

„Pokohan” este o tapiserie atent lucrată, unde fiecare fir narativ contribuie la o poveste mai amplă, ciclică, ce explorează teme profunde precum natura umană și lupta împotriva destinului. Finalul, învăluit într-un amestec de speranță și melancolie, lasă cititorul să contempleze asupra modului în care iubirea și sacrificiul pot schimba destine..

Acord cărții 3 stele pentru originalitate, atmosfera plină de mister și modul în care autorul îmbină fantezia cu simbolurile culturii nipone. Chiar dacă unele pasaje sunt mai greu de parcurs, „Pokohan” rămâne o lectură plăcută pentru fanii dark fantasy-ului cu accente mitologice și basm.

Cartea este diponibilă pe platforma Walmart sau Amazon, iar dacă vrei să fii la curent cu viitoarele sale proiecte literare îl poți urmări pe rețeaua de socializare Facebook.

Închei cu două citate care mi-au plăcut:

”Cumpăna schimbării este că mulți o caută, da' puțini și-o doresc. De bun augur sau ba, de vrem sau nu o vrem, schimbarea însăși e cea care împinge râul vieții prin culmi și văi până ce toate se revarsă-n marea nepăsătoare.”

”Nădejdea și optimismul mor așa cum se nasc, cu țipete interne în liniște deplină”

Înscriu articolul în tabelul cu ”Citate favorite” găzduit de Suzana.

Pe curând!💝📚

Adio, New Orleans!

 Cartea aceasta a apărut de ceva timp, dar eu am achizitionat-o recent, atragandu-ma titlul ei.

Am mai scris că-mi place Jazz-ul și după cum bine știi în New Orleans a apărut, dar nu numai pentru asta, am devenit curioasă să descopăr New Orleans de când am vizionat celebrul serial cu vampiri "The Originals".😅 Ai auzit de el, nu-i așa?

poză din arhiva personală

Bun! M-a prins povestea lui Josie, dar finalul poveștii a fost... prea brusc? forțat? Oricum lipsește ceva! Aș fi vrut să aflu ce s-a întâmplat cu mama ei, dar poate autoarea a lasat lucrurile așa, ca mai târziu, să facă o continuare a cărții. În fine!

”Adio, New Orleans” de Ruta Sepetys este despre povestea lui Josie Moraine, o tânără de 17 ani care trăiește în New Orleans, în cartierul rău famat, dar și renumit, French Quarter, în anii 1950 și visează la o viață mai bună. Fiica unei prostituate egoiste și lipsite de scrupule, Josie este hotărâtă să scape de lumea întunecată în care a crescut. Mama ei, Louise, este o prezență instabilă și distructivă, adesea prinsă în relații periculoase care o împing să-și neglijeze și să-și trădeze propria fiică, iar această relație complicată alimentează dorința lui Josie de a se elibera de trecut. Nu am înțeles niciodată cum o mamă poate să-i facă rău propriului copil! Am auzit de multe cazuri în realitate, nu se întâmplă doar în cărți!

Josie își găsește susținători în Willie Woodley, proprietara dură și directă a bordelului unde lucra mama ei și unde ea făcea curățenie pe fiecare dimineață, și în Cokie, șoferul lui Willie cu o inimă de aur. Willie devine o figură maternă pentru Josie, oferindu-i sprijinul necesar și sfaturi directe, chiar dacă sunt uneori neconvenționale, în timp ce Cokie este un prieten sincer și loial, gata să o ajute ori de câte ori are nevoie. Cei doi devin adevărata ei familie, oferindu-i încrederea și suportul de care are nevoie pentru a visa la o viață diferită. Josie este inteligentă și ambițioasă, lucrează într-o librărie, încercând astfel să strângă banii necesari pentru a părăsi New Orleans.

poză creată de AI

Cineva este ucis în oraș și Josie se trezește implicată într-un mister periculos, care îi amenință speranțele și visele. Povestea abordează teme precum depășirea condiției, curaj și determinare, arătând că, deși trecutul poate apăsa greu, dorința de libertate și de a-ți depăși condiția pot învinge orice obstacol.

”Nu mai eram sigură de nimic, cu excepția faptului că New Orleans era un prieten infidel pe care voiam să-l părăsesc.”

Acum am realizat că am uitat să povestesc despre Jesse, un prieten de-al lui Josie, dar vei descoperi povestea lor, dacă vei citi cartea.🙈

Pe curând!💝

Jocurile Foamei - Suzanne Collins

 Am cumpărat trilogia ”Jocurile foamei” prin 2019, de pe site-ul Nemira, dar abia acum am reușit să o citesc. Într-un weekend căutam să vizionez un film pe Netflix și am dat peste Jocurile foamei: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare 2023 (am și această carte, dar nu am citit-o) și mi-a plăcut. După ce am vizionat filmul am scos trilogia de la naftalina 😂și m-am apucat de citit! Așa cum zicea și Stephen King ”pur și simplu am citit fără să mă pot opri!”După ce am terminat de citit, bineînțeles că am urmărit și filmele, pentru a putea face o comparație. Mi-au plăcut atât cărțile, cât și filmele, acestea din urmă au reușit să păstreze, în mare parte, esența poveștii.

Suzanne Collins este o scriitoare americană cunoscută în special pentru seria „Jocurile foamei.” Înainte de a scrie această serie de mare succes, Collins a lucrat ca scenaristă pentru emisiuni TV pentru copii. A inspirat seria „Jocurile foamei” dintr-o combinație între mitologia greacă, realitățile crude ale războiului și show-urile de televiziune. Stilul său de scris este captivant și plin de suspans, punând mereu accent pe emoțiile umane și pe dilemele morale.

1. „Jocurile foamei” (The Hunger Games)

Prima carte din serie ne introduce într-un viitor distopic, în țara numită Panem, care a înlocuit ceea ce odată era America de Nord. Țara este formată din Capitoliu, o metropolă bogată și extravagantă, și 12 districte mai sărace, fiecare responsabil pentru furnizarea de resurse. Pentru a-și demonstra puterea și a ține districtele sub control, Capitoliu organizează anual „Jocurile foamei,” o competiție mortală televizată în care tineri numiți „tributuri” sunt forțați să lupte între ei până rămâne unul singur în viață.

Protagonista cărții este Katniss Everdeen, o tânără din Districtul 12, care ajunge să fie implicată în Jocuri. Katniss este curajoasă, abilă și plină de resurse, iar pe parcursul primei cărți, cititorii sunt atrași de conflictul ei moral și de dorința ei de supraviețuire. „Jocurile foamei” este o poveste despre rezistență, sacrificiu și voință, oferind un comentariu subtil asupra societății contemporane și a divertismentului brutal.

2. „Sfidarea” (Catching Fire)

A doua carte începe cu urmările Jocurilor și explorează efectele pe care acestea le au nu doar asupra lui Katniss, ci și asupra întregului Panem. Atmosfera este tot mai tensionată, iar Capitoliu încearcă să suprime orice semn de rebeliune care începe să se răspândească printre districte.

În „Sfidarea,” Katniss se confruntă cu noi provocări, iar tensiunea crește rapid. Aici sunt explorate teme mai complexe, cum ar fi natura revoluției, simbolurile de rezistență și impactul violenței asupra celor care o trăiesc. Cartea oferă noi perspective și personaje intrigante. Este plină de răsturnări de situație și momente care te țin cu sufletul la gură.

3. „Revolta” (Mockingjay)

Ultima carte din trilogie aduce o schimbare de ton și ritm, întrucât accentul cade pe război și pe lupta împotriva opresiunii. Katniss devine o figură centrală într-o mișcare de rezistență, iar luptele nu mai sunt doar fizice, ci și psihologice. Cartea explorează temele legate de pierdere, sacrificiu și responsabilitatea pe care o poartă eroii revoluției.

„Revolta” este o poveste intensă despre costul războiului și ce înseamnă cu adevărat libertatea. Fără a dezvălui prea multe, această carte încheie trilogia într-un mod satisfăcător, cu o reflecție profundă asupra puterii, corupției și efectului psihologic pe care conflictul îl are asupra indivizilor.

Pe parcursul celor trei cărți din seria Jocurile foamei, am rezonat cu Katniss, chiar dacă, uneori, m-a și enervat. Haymitch Abernathy a fost un personaj care mi-a plăcut foarte mult, cu toate că stilul său sarcastic și metoda neconvențională de a ajuta nu sunt pe gustul tuturor. În ceea ce privește liderul Districtului 13 - Alma Coin, am avut impresia că este la fel de autoritar și manipulator precum președintele Snow din Panem, iar la final am constatat că am avut dreptate.

„Jocurile foamei” este o serie care combină elemente de acțiune, emoție și comentariu social, oferind cititorilor o poveste captivantă și profundă. Fiecare carte adaugă noi straturi de complexitate, iar evoluția lui Katniss, de la o tânără care doar încearcă să supraviețuiască, la un simbol al rezistenței, este fascinantă. Suzanne Collins scrie cu o claritate care te ține prins de poveste, în timp ce explorează teme grele precum inegalitatea, sacrificiul și puterea autorităților.

Dacă îți plac poveștile distopice care oferă și o reflecție asupra lumii în care trăim, seria „Jocurile foamei” este cu siguranță una care merită citită!

Încei această postare cu câteva citate care mi-au atras atenția:

”Proștii sunt periculoși.”

”Săgeți de dor îmi îndurerează pieptul.”

”Nimeni nu te ajută dacă inspiri milă. O fac cei care te admiră fiindcă refuzi să te dai bătut.”

”Apusul. Îl pot privi imediat, coroana soarelui în coborâre, brăzdând cerul cu numeroase nuanțe de portocaliu. Superb.”

”[...]se poate simți ceva în aer, zgomotul fierturii în clocot înainte de a da în foc.”

Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana. 

Pe curând!💝